Ministrul Dezvoltării Economice și Digitalizării, Dumitru ALAIBA, a avut o discuţie cu studenţii și cadrele didactice

Viceprim-ministrul, Ministrul Dezvoltării Economice și Digitalizării, Dumitru ALAIBA, s-a aflat astăzi, 9 decembrie 2024 într-o vizită la Universitatea de Stat “Alecu Russo” din Bălți, unde a avut o discuţie  cu studenţii și cadrele didactice.

Rectorul USARB, Natalia Gașițoi,  a salutat vizita Domnului Ministru, accentuând importanţa unor astfel de manifestări pentru studenţii Universității.

Studenții au manifestat interes deosebit pentru modul în care noile tehnologii sunt integrate în diferite domenii și au adresat întrebări specifice legate de aceste subiecte. Întâlnirea a oferit studenților oportunitatea directă de a discuta cu un ministru, și  de a-și exprima preocupările și întrebările legate de viitorul economiei și digitalizării în Republica Moldova

Ministrul ALAIBA a subliniat importanța implicării tuturor în procesul de dezvoltare economică și a încurajat studenţii să-și urmeze pasiunile și să-și dezvolte abilitățile într-un mod care să îi pregătească pentru viitorul economic al țării.

La sfârșitul întâlnirii, Viceprim-ministrul, Ministrul Dezvoltării Economice și Digitalizării, Dumitru ALAIBA a  încurajat tinerii să aplice la locurile vacante din instituțiile publice. “Avem nevoie de energia lor, de creativitatea lor, de dorința lor de a schimba lumea.” a declarat ministrul.