Ceremonia de înmânare a certificatelor de grant în cadrul Programului de Granturi Mici 2023

Ceremonia de înmânare a certificatelor de grant în cadrul Programului de Granturi Mici 2023
Rectorul Natalia GAŞITOI a participat în data de 6 mai la Ceremonia de înmânare a certificatelor de grant în cadrul Programului de Granturi Mici 2023, lansat de Fondul pentru Tineri Bălți și Sîngerei. 
La data de 06 mai 2022, în incinta Centrului de Inovare și Transfer Tehnologic NORTEK, s-a desfășurat ceremonia de înmânare a certificatelor de grant celor care s-au învrednicit să aplice, să participe și ulterior, ce-or să și implementeze proiectele, dezvoltate în cadrul Programului de Granturi Mici 2023, Runda a V-a, lansat de Fondul pentru Tineri Bălți și Sîngerei. 
Scopul evenimentului a rezidat în aprecierea și celebrarea rezultatelor obținute în urma PGM 2023 prin înmânarea certificatelor de grant, cât și în prezentarea propunerilor declarate învingătoare. 
Prezenți la eveniment au fost : 
Rodica Frecăuțanu, director executiv AO ” Caroma Nord”, dl. Vasile Grama, expert în cadrul proiectului, conf. univ. Universitatea Tehnică din Moldova, Dna Natalia Găsițoi, rector al Universității de Stat Alecu Russo din Bălți, cât și Dna Primară a s. Bilicenii Vechi, Ala Guzun. 
În cadrul Programului de Granturi Mici au fost depuse 25 de proiecte, dintre care doar 14 au fost finanțate. Înmânarea certificatelor de grant s-a realizat alături de DNA Natalia Găsițoi, rector al Universității de Stat „Alecu Russo” din Bălți și Stas Cebotari, coordonator al FpT Bălți. 
Proiectul Fondul pentru Tineri Bălți și Sîngerei este implementat de AO Caroma Nord cu suportul Fundației Est-Europene, din resursele alocate de Suedia.