O carte intitulată ”Educația: paradigma iubirii sau arta de a trăi”, semnată de Ion Gagim, profesor universitar, doctor habilitat, Maestru în Artă, a fost lansată la Biblioteca Națională a Republicii Moldova

O carte intitulată ”Educația: paradigma iubirii sau arta de a trăi”, semnată de Ion Gagim, profesor universitar, doctor habilitat, Maestru în Artă, a fost lansată la Biblioteca Națională a Republicii Moldova

În data de 10 februarie, în incinta Bibliotecii Naționale a Republicii Moldova din Chișinău a avut loc Lansarea de carte „Educația: Paradigma iubirii sau arta de a trăi” semnată de Ion Gagim, profesor universitar, doctor habilitat, Maestru în Arte. 

Cartea reprezintă o culegere de gânduri filozofice, psihologice, educaționale care îndeamnă cititorul să fie mai bun, mai tolerant, pentru că peste tot ideea de bază vine dinspre om spre om, a forma omul, a educa omul și de a exista alături de om.

Discursurile și recenziile au fost rostite de  Alexandru Roșca, academician; Gheorghe Mustea, academician; Tatiana Șova, decana Facultății de Științe ale Educației, Psihologie și Arte; Elena Dabija, Directorul Centrului Academic Internațional Eminescu; Maia Cojocaru-Borozan, profesor universitar, doctor habilitat; Diana Antoci, profesor universitar, doctor habilitat; Adrian Ghicov, profesor universitar, doctor habilitat ș.a.

Momentele artistice au fost prezentate de Lilia Granețcaia, pian; Elena Granețcaia, pian; Victor Granețchi, chitară; Dina Morari, canto.

Agenția Informațională de Stat MOLDPRES: https://www.moldpres.md/news/2023/02/10/23001104?fbclid=IwAR0xJVCZGT5n-yI1y9QhwNqRGKM5GEf4C689s3Ql0DqipUjzc6d5yonsa7c